Paginile arse ale lui Heri'ur pe inelele lui Saturn

In timpul ultimului razboi dintre fiintele supreme ale cosmosului, au cazut mii de entitati. Vesmintele lor formeaza magnetismul acestui sistem solar si reprezinta sursele principale de energie ale fiecaruia dintre noi.

Heri'ur insa, nu era ca noi toti. Era un amalgam de picaturi cosmice, era format din lacrimile a 12 stele si un sentiment nou, necunoscut pamantenilor, al unei Res Uranicus.

Acest sentiment il traia Heri'ur si nu putea sa-l impartaseasca cu nimeni, de aceea era foarte izolat de restul lumii si a gasit placerea in scris. A scris mult, inspiratia cosmica l-a patruns si astfel a incercat o cuminecare.

Aparenta perfectiune a fiecaruia se datoreaza faptului ca acest Heri'ur, in incercarea de a comunica cu maritul Saturn, a furat fiecarui pamantean un strat din cele 48 elementare, astfel toti avem astazi 47.

Greseala insa era evidenta. Heri'ur ne-a lasat pe toti sa fim egoisti, a distrus utopia pamantenilor si astfel ne credem perfecti dar nu suntem; nu mai suntem. Iar paginile scrierilor sale au levitat pana pe inelele lui Saturn, ramanand exemplu pentru cei ce ii vor urma...

Aerolitul. Drumul unei Res Uranicus prin Calea Lactee

A cazut cu o cometa inaintea mortii lui Caesar si de atunci s-a prefacut in om. Pulberea cosmica a generat zeci de generatii de supra-oameni, acesti Res Uranicus, fiinta perfecta, transpunerea idealului in uman.

S-a format ca o spirala de traznete, un turn de magneti si electroliti care invart Terra in directia pe care o stim astazi. Locul lui este in abisul Atlantidei, orasul pierdut, pe care el insusi l-a format impreuna cu o tanara din vechea Grecie, alaturi de semenii sai.

Cupola diamantina din varful superior al cetatii avea contact direct cu steaua-mama, anume Steaua Polara, care de atunci si-a pastrat legatura energetica cu Terra.

Acesti Res Uranicus pamanteni s-au distrus singuri, din cauza imperfectiunii pamantenilor si neputinta trairii izolate intr-un oras perfect. Pulberea lor dainuie inca prin Caleea Lactee...
Iar Caesar a murit degeaba...

Durerea unei fiinte cosmice

Zborul catre planeta-mama dureaza mai mult decat s-ar fi putut crede. Daca cumva, ar fi o cale mai scurta... Se cunoaste, multe din aceste vietati au cautat toata viata planeta-mama dar n-au gasit-o niciodata...

Plutind prin eter, una dintre aceste fiinte a gasit o cheie. Cheia e in mana ei, dar nu e pe deplin fericita... adica, chiar daca are drumul, toate coordonatele, durata calatoriei... nu e fericita. E ciudat, avand totul pe tava si fiind pentru prima data implinita in viata ei cosmica... nu poate. Conditia ei nu ii permite.

Sufletul ramane gol, la fel de vidat ca si cum era inainte. Se hraneste cu praf cosmic si cu firimituri de vise si nu poate fi patruns. Pana nici cel mai puternic impuls, acela de a fi gasit drumul spre casa, nu poate sa-i sparga bariera aceasta, neputand sa acceada la nivelul ontologic superior... Ramane blocata in aceasta conditie, si astfel nu-si poate realiza nici visul, pentru ca obsesia de cautare persista... iar ea nu va mai pleca acasa niciodata

Caderea lui Pluto

Pluto statea ascuns in intuneric. Satelitii ii ignora magnetismul, iar Uranus il ia in deradere. Prin abisul cosmic, din spatele orficei Terra, o sageata electrica a aparut, care-l sperie pe Jupiter, iar Uranus isi pierde zambestul specific.

Era un inger. Ingerul electric venit de pe Proxima Centauri se pregateste sa iasa din Calea Lactee catre o alta galaxie. Spirala lui, totusi, se stinge.

Ingerul isi pierde aripile si cade. Cade tocmai spre bietul Pluto, care desi a fost avertizat de cele mai inalte stele, lumina indepartata atentionandu-l, el nu se fereste. Nu poate.

Odata cu ingerul, se duce si Pluto. In abis. In haosul cosmic prin care doar negurile smoalei existentiale se invart.

Cataclismul si libelula

Am patruns pe aripile unei libelule in interiorul stratosferei lui Jupiter. Acolo, mii si mii de fiinte cosmice isi purtau una problemele alteia in spate. Spectrul luminos era format din 64000 de culori care faceau din acel spatiu inaccesibil muritorilor o gura de rai.

Am cazut pe un camp magnetic care m-a tinut cat a putut dar mi-a dat drumul la un moment dat. Astfel, am ramas prins in gravitatia neprietenoasa a lui Jupiter si intre acele fiinte. Praful acela galbui care ocupa tot solul avea un gust atat de dulce, incat ai fi stat sa-l mananci.

Venirea mea insa a incalcat cel mai vechi principiu al Universului, am calcat pe razboinicul Jupiter, fiind acum vremea dezbinarii si a dezastrului. In explozia aceea imensa, a ramas plutind o libelula...

Sunt nascut din Soare si Stele

E alchimia metalelor pretioase. Ceva intre aur si argint. E picatura perfecta, formata din praf cosmic si lava solara. E preparatul echimolar intre puterea de a iubi si arta daruirii.

Am cazut candva deodata cu o raza, iar in traseul meu m-am presarat cu ceva din varful lui Proxima Centauri. Sunt cat se poate de normal, si cat nu se poate de anormal. M-am oprit putin, ca sa va vad pe toti. Prin atmosfera, se vedea o era noua.

Un pamant arzator pe care il pupa soarele si noaptea il vegheaza. Betonul fierbinte pe care se bate mingea. Am venit doar sa plec din nou. Sunt nascut din Soare si Stele.

Nu ma vei intelege si astfel nici eu n-am sa te inteleg niciodata. E nota perfecta in armonia curgerii existentiale. Cat de placut e sa poti sa incepi si sa nu poti sa termini...

Ce este acest blog?

Am creat aceasta pagina ca un loc pentru marturisiri stelare... Un fel de parabole cosmice care inglobeaza gandurile subconstientului. Scrierile ce vor urma nu sunt decat cele mai profunde ganduri ale mele, transpuse intr-o imagine ce ma trimite catre pustietatea frumosului in care ne aflam.
Va doresc sa savurati aceste mici texte care, intr-o oarecare masura, poate va vor deschide ochii daca reusiti sa patrundeti dincolo de bariera aparentei...